Pe străzi înguste sau după ziduri groase, răsuflă în uitare ruinele Bucureștiului. O tristețe gri, care-ți dă fiori de vânt rece în plină vară. Trezesc curiozități, uneori pot părea interesante, dar povestea clădirilor aflate în stare avansată de degradare a încetat de mult să mai fie scrisă. Viitorul lor incert este rezultatul unei istorii tulburi și îndelungate care le-a marcat destinul în repetate rânduri: de la naționalizările abuzive din perioada comunistă până la retrocedările din anii ’90 care se credeau a fi de bun augur.
Aflate la granița dintre dezvoltare urbană, interese imobiliare și păstrarea moștenirii culturale, aproape că ajungem să negăm existența acestor ruine privind mai departe sau în altă parte, în final lăsând lucrurile doar să se întâmple…
EN
Through narrow streets, behind thick walls, lie the ruins of a forgotten Bucharest. Sad, grey walls give you the chills even in the heat of summer. Though mysterious and sometimes curiously interesting, stories of these buildings in advanced state of degradation, have long since stopped being written. Their uncertain future is the result of a long and eventful history that scared their destinies: starting with the abusive expropriations of the Communist period and continuing with the 1990s reappropriations that are believed to have been auspicious.
As we find ourselves somewhere on the border between urban development, real estate interests and the preservation of cultural heritage, we seem to almost deny the very existence of these ruins, looking away, and finally, allowing things to happen…
FR
Dans les rues étroites ou au-dela des murs épais, respirent dans l’oubli les ruines de Bucarest. Un gris sombre, qui vous donne des frissons de vent froid en été. Elles éveillent des curiosités, peuvent sembler tres intéressantes parfois, mais l’histoire des bâtiments dans un état avancé de dégradation a depuis longtemps cessé d’etre écrite. Leur avenir incertain est le résultat d’une histoire longue et mouvementée, qui a marqué a plusieurs reprises leur destin : depuis les expropriations abusives de la période communiste jusqu’aux restitutions des années 1990 que l’on croit etre de bon augure.
Situées a la frontiere entre le développement urbain, les intérets immobiliers et la préservation du patrimoine culturel, nous aboutissons a nier l’existence de ces ruines en regardant plus loin, ou ailleurs, laissant finalement que les choses arrivent…

—-
„Bucureștii de azi. Viziunea artiștilor de mâine”, un proiect experimental interdisciplinar aflat la granița dintre artă plastică, sensibilitate artistică și istorie, arhitectură, patrimoniu cultural material imobil. Scopul lui este a promova patrimoniul cultural turistic al Bucureștiului subliniind identitatea arhitecturală și istorică a capitalei României prin tehnici contemporane de reprezentare plastică.

35 de repere arhitecturale și istorice ale Bucureștiului au fost selectate de către Asociația Rhabillage și s-a făcut o documentare complexă asupra acestora, pentru a fi ulterior reprezentate plastic în viziunea artistului dr. Laurențiu Dimișcă – Noua Figurație – 30 dintre acestea, și a cinci artiști debutanți selectați prin concurs: Aida RADU, Alma BENEDEK, Konrad MIHAT, Marius MILEA și Mihaela Cristina ȘOLGA – Artă Experimentală -, care au participat la un atelier de pictură experimentală.
Toate lucrările plastice realizate au făcut parte din expoziția de artă în afara normelor, itinerată la București, Sibiu și Piatra Neamț cu scopul de a sensibiliza și inspira viitoare proiecte de salvare a patrimoniului arhitectural românesc prin abordări inovatoare.

Acest demers experimental care s-a finalizat cu realizarea unui album de artă de prezentare atât a proiectului cât și a celor 35 de lucrări plastice realizate, publicat la Editura „C.M.Imago”, Colecția de azi.
—–
Un proiect al Fundației OUTSIDER ART din Piatra Neamț realizat cu sprijinul financiar al Administrației Fondului Cultural Național.
CONTACT:
Arina Bianca Rusu
Manager de proiect, Fundația Outsider Art
+40 721 354 054
outsideart.org | facebook.com/35reperebucurestene
35reperebucurestene@gmail.com
—–
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

1

Moara Assan
Str Silozului, nr. 25, S2

Monument istoric
Există „coji” degradate a 2-3 dintre corpurile clasate

Simbol al modernizării industriale inspirate de avântul celei de-a doua Revoluții Industriale Occidentale și eficientizarea mijloacelor de producție prin dezvoltarea tehnologică, Moara Assan reprezintă una dintre importantele clădiri de patrimoniu industrial ale Bucureștiului. Este prima moară cu aburi și prima fabrică de cărămidă din România. Construcția sa in anul 1853 se datorează inițiativei negustorilor George Assan (1821–1866) și Ion Martinovici (1820–1882) de a achiziționa utilajele necesare de la firma Siegel din Viena, constructia fiind ridicată de constructori și meșteri nemți.
De-a lungul timpului, George Assan extinde proprietatea complexului prin achiziționarea de noi terenuri, iar la moartea sa, in anul 1866, o lasă moștenire celor doi fii ai săi Basil și Gheorghe. Frații Assan au fost în permanență preocupați de dezvoltarea industrială și de achiziționarea celor mai noi tehnologii și utilaje. La aniversarea a 50 de ani de la deschidere sunt construite noi clădiri, printre care și un un nou siloz de grâne care era cea mai înaltă construcție (41 m) a Bucureștiul, iar in turnul clădirii principale a fost pus un ceas mare sub care erau scriși în bronz, cu cifre mari, anii 1853-1903.
„Vaporul lui Assan ” sau „Moara de foc de la Colentina”, cum avea să fie denumită moara de către locuitorii orașului, a fost dotată la începutul secolului XX cu energie electrică iar în anul 1930 devine „Fabricele Assan”, o Societate Anonimă pe acțiuni care se ocupa cu măcinarea cerealelor, producerea de uleiuri vegetale, de lacuri și culori, de săpunuri și chit. În anul 1943, Moara de la Obor este dotată cu gazele naturale. În 1948 Fabricile Assan au fost naționalizate și date către folosință mai multor întreprinderi, pentru ca în anii 90, terenul și construcțiile din zona să intre în proprietatea unei fabrici de morărit și panificație, „S.C. Grâul S.A.”, și a unei fabrici de ulei, „S.C. Solaris S.A.”. În cele din urmă, lichidatorii legali au pus lacăt zonei Morii Assan pentru ca în anul 2005, construcțiile existente să fie supuse unor lucrări ilegale de demolare sistate de către Serviciul Monumente Istorice.
Distrugerile semnificative și iremediabile ale acestui monument istoric au început însă încă din anii 90, când din neglijența proprietarilor au fost furate arhiva și mobilierul de valoare, elemente decorative din zinc și plumb, cercevelele ferestrelor în fier forjat și alte elementele metalice structurale, utilajele austriece care au fost dezmembrate și vândute la fier vechi. Toate aceste furturi au determinat mai multe etape de prăbușire in anii 2000 a unor părți considerabile din clădirile fostei morii care răsufla înecat către uitare.

sursă foto: http://www.vice.com/ro/read/locuri-parasite-moara-lui-assan

2

„Bufnițe din moara de aburi”
de Laurentiu Dimisca

©foto Florin Mitrea

3 74 5 6 8 9 10 11 12 13

Hanul Solacolu
Calea Moșilor, nr. 132-134, S2

Monument istoric
Există fațada originală, în stare avansată de degradare

Una dintre clădirile luxoase ale Bucureștiului de sfârșit de secol XIX, Hanul Solacolu a fost construit în anul 1859 de către doi negustori bulgari de succes veniți din Istanbul, frații Alexei și Hristo Solacoglu. Arhitectura bucureşteană autentică a acestuia este remarcabilă prin multitudinea de influențe culturale. Monument istoric de referință pentru Bucureștii de altădată este unul dintre puținele hanuri din secolul al XIX-lea rămase în picioare. A fost construit special pe Podul Târgului de Afară (actuala Calea Moșilor), arteră comercială pitorească, fremătând a negustori care îmbiau marea pestriță de oameni cu cuvinte cât mai alese, care ducea către Oborul lui Bucur, către marginea orașului.

Hanul Solacolu era odinioară locul de tihnă, discuții de afaceri şi politică, dar și de plănuire a unor eventuale schimbări, revolte şi jafuri, atât pentru negustorii de stare cât și pentru persoane emblematice venite de prin alte meleaguri. Aici a locuit Liuben Karavelov una dintre personalitățile bulgare marcante din a doua jumătate a secolului XIX, Liuben, lider al emigrației revoluționare bulgare intre anii 1877-1878, ajunul Războiului de Independență, fapt consemnat de o plăcuţă comemorativă amplasată în edificiu de Ambasada Bulgariei. În acea perioadă Karavelov a transformat hanul în locul de încurajare a spiritului național-revoluționar din Bulgaria, aici fiind redactate și tipărite ziarele „Libertatea” și „Independența”. Prin anii 1900, în Hanul Solacolu își desfășurau activitatea patru prăvălii „de lux” care dădeau tonul epocii: atelierele de croitorie pentru bărbaţi ale lui Alterson Peretz, E. Covaci, A. Critz şi atelierulmodistei A. Popescu. Mai mult, într-o altă secțiune a construcției funcționa fabrica de paste făinoase a fraților Solacoglu.

Perioada celui de-al Doilea Război Mondial și-a pus puternic amprenta asupra acestui monument istoric, pecetluindu-i destinul, când un incendiu puternic a afectat cladirea. În cele din urmă, Hanul este ocupat ilegal de familii repartizate, sau nu, de fostul ICRAL acestea contribuind în mod semnificativ la degradarea continua a edificiului. Deși în anul 1997 a fost introdusă în Planul Național de Restaurare, fiind în proprietatea Primăriei Generale, asupra hanului nu au fost efectuate nici un fel de lucrari de reparatii si consolidare. În anul 2003 este retrocedat urmașiilor familiei Solacoglu care incepe discutiile pentru realizarea unui proiect de reabilitare si consolidare a cladirii si reușesc in 2007 să evacueze ocupantii ilegali, si sa faca o serie de lucrari de igienizare. Din păcate timpul a trecut, și pe zi ce trece zidurile edificiului se sfarama bucata cu bucata.Astăzi se păstrează doar fațada originală, aflată si ea în stare avansată de degradare. De abia în anul 2016, proprietarii au reușit să semneze un acord cu Ministerul Culturii pentru accesarea de fonduri de realibitare a monumentului din Calea Moșilor 133-134, fapt care aduce o lumină de speranță pentru salvarea acestuia

©foto Arina Bianca Rusu

14

„Hangița”
de Laurentiu Dimisca

©foto Florin Mitrea

 

Case RUINE // Ruins // Les ruines_Bucureștii de azi. Viziunea artiștilor de mâine

Leave a Reply

Your email address will not be published.