????????????????????????????????????

„Trebuie să-mi cer scuze pentru două lucruri aici: pentru că suntem aici câțiva oameni venind din alt mileniu – ne-au ajuns vremurile -, apoi să mă iertați eu nu sunt președinte și n-am nici un soi de președenție. Legitimitatea mea la această adunare este un tip de apreciere foarte bine documentată al operei lui Laurențiu Dimișcă.

 

La vremea respectivă toate evenimentele pe care noi le cităm cu evlavie din istoria artelor în secolul XX, n-au avut dimensiunea unor evenimente. Au fost niște întâlniri între niște oameni care s-au adunat într-un loc, au făcut ceva după care au venit vremurile care le-au sacralizat și noi trăim cu sentimentul că toate acele momente – exemplu: întâlnirea de la Cabaretul Voltaire a grupului Dada… au fost ceva atât de emoționante pentru contemporani încât toată lumea de atuncea n-a mai putut să gândească altfel.

Fac o afirmație surprinzătoare și în același timp legitimă. Legitimă în sensul că știu ce se întâmplă în lume. Am colindat planeta învățând bine în ultimii 25 ani unde ne e locul și care ne este contribuția și pot să spun că ceea ce face Laurențiu, ceea ce produce Laurențiu Dimișcă și locurile unde expune, țin de un tip de istorie mult mai importantă decât pare acum.

Vă rog să mă iertați.
Multe cuvinte trebuiesc spuse cu mare responsabilitate, dar oricât de responsabil m-aș simți, apropos de niște superlative, vreau să vă atrag atenția că Laurențiu Dimișcă este un Pictor de altă statură decât aceea pe care ne-o procură, să spunem, anturajele prin care există el, locul acolo unde lucrează, lumea cu care se întâlnește.

Știți, e posibil și așa: să fii artist european, dar să nu fi destul de bun pentru județul tău!
În județele noastre toate locurile sunt ocupate, chiar și cele de genii, de titani, există niște ierarhii… Eu cunosc un coleg de facultate care s-a realizat perfect. Este cel mai realizat. Este cel mai mare poet din județul Buzău. Asta a dorit, asta a reușit și nu există alt poet mai cunoscut în județ.

Laurențiu Dimișcă trăiește acest paradox. Este mult mai cunoscut în Europa cultivată și activă în ceea ce privește piața, interesele artei contemporane decât la noi. Când l-am cunoscut, în urmă cu un an și jumătate, doi, am consumat un sentiment de culpă și să vă spun de ce: pentru că acest tip de exprimare care se numește outsider, adică artiștii, cum să spun – traducerea corectă ar fi artiști nu însingurați, nu solitari, ci separați. Unii oameni se nasc separat. Adică au două mâini, au două picioare, par a gândi la fel ca noi, dar sunt profund diferiți și nici nu trebuie să facă un efort în sensul ăsta. Știu în trecutul lui Laurențiu Dimișcă că el a încercat în câteva rânduri să semene cu toți ceilalți pictori absolvenți de BelleArte de la noi, adică să facă ceea ce a fost învățat.

Acest fel de imagine este foarte productive în lume și în Europa și ea a putut să capete o entitate foarte prestigioasă astăzi din războiul dintre America cu Europa. Ce s-a întâmplat? În anii ’60 America vrând să se despartă cultural și ideatic de Europa a creat ceea ce se numește Școala de la New York. Statul american a plătit 60 de artiști la nivelul absolut, asigurându-le popularitate și tot ce se putea – masa, casă -, ca să devină ,,buricul pământului”. Numai că Europa fiind foarte puternică, pe măsură ce americanii au creeat Școala de la New York, Europa a inventat ceea ce era tendința ei, a inventat hiper-realismul cu care iarăși a luat-o înaintea Americii. Din acest război, Europa a venit cu pictorii naivi din anii ’70 – ’75. Pictorii naivi erau – ceea ce se cheamă naivitatea este un cuvânt de circumstanță –, adică erau pictori separați prin condiția lor culturală, socială. Mai exact spus: oamenii care nu încăpeau în țările lor și în structurile artistice, în tabelele lui Mendeleev ca să zic așa, ale criteriilor culturale din toată Europa. A căzut și această replică. America are ceea ce se cheamă ,,cea mai mare investiție în piața de artă” din care cauză stabilește ierarhiile, dar Europa a venit din nou cu outsider, adică cu întregi generații de artiști care, profitând de cee ace a adus secolul XX, adică altceva, altfel, pentru că până în secolul XX artiștii pictau mai bine decât profesorii lor, mai bine decât alții. În secolul XX a apărut acest imperativ: altfel. Altfel însemnând că fiecare aleargă în altă direcție și toți sunt câștigători.

Ei bine s-a întâmplat un paradox că outsiderii au reușit să stabilizeze un tip de impresie artistică mai aproape de matematică și de dezvoltările florale, ca să spun așa, ale imaginii care le dă o anumită unitate. Când vezi un album cu mai mulți artiști outsider-i de rang European, descoperi că toți au ceva comun: un anume tip de libertate foarte controlată. Adică, controlată artisticește, estetic, controlată de lumea în care trăim, iar expoziția de astăzi este un exemplu de cum poate fi privit Bucureștiul care este generatorul celor mai multe opinii. Nu există român care să nu aibă o părere acum, foarte accentuată despre București. Aici avem un tip de accent feeric: un București care, să fim cinstiți, nu există, dar care ne permite să-l privim prin ochii lui Dimișcă. Aici este noutatea acestor outsideri. Nu trebuie să fi foarte cultivat ca să treci de partea lor. Se poate și așa. Aici este relația cu pictura aceasta pe care mulți dintre dumneavoastră o văd pentru prima oară în splendoarea ei și care ni se pare atât de familiară. Ea pare să fie violentă și, dintr-odată, este prietenoasă. Este foarte ciudat ca un lucru făcut să bruscheze imaginația, trecutul tău cultural, dintr-odată devine foarte familiar. Și știți de ce? Pentru că toată picture outsiderilor au în centru umanul, omul.

Pictorii obișnuiți pictează imagini despre sat, păduri, peisaje, clădiri, orice. Foarte puțini se mai încumetă astăzi să aducă în centrul preocupărilor lor individual și trăirile lui. Pictura outsiderilor – să mă ierte Dimișcă, pentru că vorbesc în general despre outsideri, pentru că este vorba despre un fel de Papă al mișcării – , v-am spus, puțin cunoscut în România și foarte agreat în Europa este dânsul (Laurențiu Dimișcă). Are și transcrieri în grafia altor limbi. Este un artist internațional și asimilat bine de Europa care este destul de scârboasă cu artiștii veniți din partea asta de lume. Este tânăr, să-I dea Dumnezeu să fie sănătos la minte, puterea de a îndura.

Să sperăm că vom ieși întregi după alegerile din toamnă – Dinu Săraru m-a aprobat, înțeleg, că nu vom muri de la bombe, vom muri de la schije…

Vă mulțumesc frumos și îl rog pe domnul Dimișcă să vă mulțumească pentru același lucru.”

 

Tudor Octavian

 

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

Dl. Tudor Octavian despre Laurențiu Dimișcă la lansarea albumului „Bucureștii de azi. Viziunea artiștilor de mâine”

Leave a Reply

Your email address will not be published.